Facilități de transmitere a coordonatelor GPS la iniţierea apelului 112

 

Apel 112

Apel 112 este o aplicaţie pentru telefoanele mobile cu sisteme Android şi iOS, capabilă să genereze infomaţia de localizare şi să transmită poziţia geografică a telefonului.

Aplicaţia foloseşte conexiunea de date (internet) şi serviciul de localizare ale telefonului mobil (GPS) pentru a transmite către sistemul informatic al serviciului de urgenţă 112 informaţia de localizare în format AML (Advanced Mobile Location), conţinând coordonatele geografice ale telefonulului mobil.

Aplicaţia este gratuită şi poate fi descărcată pe telefoane din magazinele de aplicaţii Google Play şi AppStore şi nu necesită înrolarea utilizatorului într-un sistem informatic al SNUAU.

Generalităţi

Conform OUG nr. 34/2008, centrele unice pentru apeluri de urgenţă primesc şi înregistrează automat apelurile de urgenţă comunicate prin telefon, radio, dispozitive automate de anunţare, semnalizare, alarmare ori prin alte mijloace, confirmând şi localizând, pe cât posibil, apelurile primite.

Conform deciziei ANCOM nr. 1023/2008 (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii), furnizorii de telefonie mobilă au obligaţia de a transmite informaţia de localizare primară la iniţierea fiecărui apel către 112, sub forma unui identificator de celulă şi, acolo unde există mai multe sectoare, sub forma unui sector de celulă (cell ID/sector ID). Această soluţie de localizare primară este implementată în SNUAU din anul 2008.

Având în vedere necesitatea îmbunătăţirii preciziei de localizare a apelurilor de urgenţă, pe lângă tehnica de localizare primară de tip cell ID, STS a dezvoltat două soluţii software alternative pentru terminalele mobile inteligente, în vederea transmiterii către serviciul de urgenţă a informaţiilor de localizare avansată, pe durata apelului la 112, Geolocation 112 şi aplicaţia „Apel 112” pentru mobil.

 

 

La prima accesare a aplicaţie Apel 112 este necesar ca utilizatorul să accepte Termenii şi Condiţiile. Totodată, pentru a asocia informaţia de localizare la apelul către 112, utilizatorul trebuie să introducă în aplicaţie numărul sau numerele de telefon aferente telefonului pe care este instalată aplicaţia, pentru terminalele dual SIM.

La accesarea aplicaţiei, pe ecranul telefonului se afişează latitudinea şi longitudinea corespunzătoare poziţiei geografice în care se află acesta, în sistemul de coordonate WGS84, cu o rezoluţie de cel mult 5 zecimale, ceea ce echivalează cu o precizie de 1,1 metri la sol (precizia este limitată de caracteristicile receptorului GPS, o valoare tipică fiind 10 metri). La acţionarea butonului Apel 112, aplicaţia va extrage şi transmite informaţia de localizare în sistemul informatic al SNUAU, printr-un mesaj de date ce conţine informaţia de localizare (sau două, în cazul în care apelantul are un telefon dual SIM şi a completat în aplicaţie ambele numere de telefon), prin protocolul de transfer https. Prelucrarea informaţiilor de localizare GPS recepţionate în sistemul informatic al SNUAU va avea la bază asocierea acestora cu apelurile primite la numărul de urgenţă 112 de la acelaşi număr de telefon care a generat mesajul transmis prin protocol https (similar cu prelucrarea informaţiei de localizare primară de tip cell ID). Dacă informaţia de localizare nu este transmisă automat în sistemul 112, coordonatele pot fi transmise verbal de apelant şi introduse şi poziţionate manual pe hartă, de către operatorul 112.

Geolocation 112

Este o soluţie de localizare avansată de tip GPS, disponibilă doar pentru telefoanele inteligente (smartphones) care au activate conexiunea la internet şi serviciul de localizare.

Soluţia utilizează informaţia de localizare de tip GPS disponibilă la nivelul telefonului mobil şi conexiunea acestuia la internet pentru a transmite o localizare cât mai exactă a telefonului mobil către Serviciul de urgenţă 112. Soluţia nu implică instalarea unui soft sau aplicaţii dedicate pe telefonul mobil, ci doar activarea opţiunilor de localizare şi conexiune de date.

În situaţia în care apelantul nu poate furniza adresa sau un punct de reper identificabil pentru determinarea adresei/poziţiei unde are loc evenimentul, operatorul 112 va cere acordul acestuia pentru încercarea localizării avansate de tip GPS a telefonului mobil. Dacă apelantul NU este de acord cu încercarea de localizare avansată, operatorul 112 va transfera datele și apelul agențiilor specializate de intervenție, fără adresa evenimentului. Dacă apelantul este de acord cu încercarea de localizare avansată, operatorul 112 îl va îndruma să activeze conexiunea la internet (datele mobile) şi serviciul de localizare (locaţia) şi îi va transmite acestuia un SMS cu un link pe care apelantul trebuie să-l acceseze pentru obţinerea poziţiei telefonului mobil şi transmiterea informaţiei către sistemul informatic al serviciului de urgenţă 112.

Localizarea primară de tip cell ID

Localizarea unui apel recepţionat la numărul de urgenţă 112 de la un telefon mobil se realizează prin intermediul reţelei GSM  la nivelul sectorului celulei de telefonie din care a fost generat apelul. Cell ID este cea mai simplă formă de localizare celulară şi funcţionează prin detectarea antenei GSM unde terminalul este înregistrat. În fiecare moment un terminal mobil este înregistrat ca fiind conectat la o antenă GSM, de obicei cea mai apropiată. Celulele variază ca dimensiune în funcţie de teren şi de numărul anticipat de utilizatori.

Prin localizarea primară, serviciul de urgenţă 112 identifică zona din care s-a iniţiat apelul la 112, nu şi poziţia exactă a celui care sună (zona este determinată de poziţia celor mai apropiate antene GSM care au captat semnalul). Precizia unei astfel de localizări depinde de densitatea celulelor de comunicaţii mobile ale operatorilor de telefonie mobilă, aceasta fiind mai mare în zonele urbane şi mai mică în zonele rurale.

Contact
Relații cu Publicul
Relații cu Presa
Luni-Vineri: 08:00 - 16:00
+4021.202.21.88
+4021.202.21.41
sau
Serviciul de Telecomunicații Speciale © 2018 Toate drepturile rezervate.