Comunicat de presă

Duminică, 28 Iulie 2019

Serviciul de Telecomunicații Speciale a inițiat demersuri, în anul 2017, privind implementarea soluției Advanced Mobile Location (AML), care permite localizarea apelantului la momentul inițierii apelului, împreună cu cei patru operatori de telefonie mobilă (Orange, Vodafone, Digi, Telekom) și ANCOM.

În 2018, în baza testelor realizate împreună cu cei patru operatori de telefonie mobilă, Serviciul de Telecomunicații Speciale a anunțat ANCOM că poate să implementeze funcționalitatea AML.

Transpunerea acestei funcționalități în cadrul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) presupune actualizarea legislației primare existente.

***

Serviciul de Telecomunicații Speciale a demarat, la începutul anului 2017, activitățile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Deciziei ANCOM nr. 1170/2016, privind implementarea soluției Advanced Mobile Location (AML).

În acest sens, STS a implementat o platformă pilot de preluare și procesare a informațiilor de localizare în format AML și a efectuat teste cu operatorii de telefonie mobilă. În urma testelor operatorii mobili au confirmat că pot prelua și transmite datele de localizare în format AML, însă doar de pe terminale tip smartphone noi și de ultimă generație. La nivelul STS, aceste date se pot prelua și afișa ca informație de localizare în cadrul aplicațiilor de tip GIS.

Serviciul de Telecomunicații Speciale a încheiat cu succes etapa de testare a conexiunilor cu cei patru operatori de telefonie mobilă și de integrare a informației de localizare de tip AML în SNUAU, urmând ca după actualizarea legislației primare aplicabile, această funcționalitate să fie pusă la dispoziția cetățenilor care apelează numărul de urgență.

Până la actualizarea legislației, fiind preocupat de îmbunătățirea capabilităților de localizare a apelanților la 112, Serviciul de Telecomunicații Speciale a prevăzut, în august 2018, cerințe specifice privind implementarea facilităților de tip AML/ESL în cadrul unui proiect, cu finanțare europeană, de modernizare a infrastructurii hardware și software a SNUAU.

Ca urmare a unor contestații înaintate de unii operatori economici participanți la procedura de achiziție publică, atât la nivelul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și la Curtea de Apel, proiectul de modernizare, aflat acum în stadiul de derulare a procedurii de achiziție, cu termen de finalizare în 2021, prezintă o întârziere de aproximativ 6 luni.

În paralel cu aceste demersuri privind utilizarea standardului AML, Serviciul de Telecomunicații Speciale a dezvoltat o aplicație pentru telefoanele mobile de tip smartphone denumită „APEL 112” care permite transmiterea în SNUAU a coordonatelor de localizare (GPS) pentru o mai mare acuratețe și precizie în determinarea localizării terminalului de pe care se face apelul.

Practic, Serviciul de Telecomunicații Speciale a derulat activități pentru îmbunătățirea preciziei localizării pe trei paliere:
1. implementarea AML în SNUAU, testată cu operatorii de telefonie mobilă – necesită actualizarea legislației primare
2. implementarea AML în SNUAU prin proiectul de modernizare – suferă întârzieri din cauza contestațiilor
3. dezvoltarea aplicației Apel 112 – deja operațională și eficientă în salvarea de  vieți omenești.

Biroul de presă al STS

 

Contact
STS - Relații Publice
Luni-Vineri: 08:00 - 16:00
+4021.202.2188
sau
Serviciul de Telecomunicații Speciale © 2018 Toate drepturile rezervate.